Pediatria este o ramură a medicinei care se ocupă de bolile copilului, de la naștere și până la pubertate (inclusiv). Spre deosebire de alte specialități medicale, pediatria nu se ocupă de o boala (ca de exemplu fiziologia) sau de un aparat sau sistem (ca de exemplu cardiologia), ci de patologia unei perioade foarte întinse (și în multe privințe decisivă) din viața individului.
Caracterul esențial al vârstei, ce constituie preocuparea pediatriei, este procesul de creștere, care are doua laturi fundamentale: acumularea de masă organică și diferențierea, adică modificarea formei și structurii diferitelor țesuturi și organe.
Justificarea pediatriei ca specialitate derivă din aceea ca organismul în creștere are unele particularități care trebuie cunoscute pentru a se putea preveni sau trata abaterile de la normal și bolile care survin în timpul procesului de creștere.
Pediatria s-a constituit ca disciplină medicală separată în secolul al XlX-lea.
Până la 1.900, situația medicala a copilului era foarte grea. De exemplu, până în acea vreme, doar sugarii născuți la termen și hrăniți la sân aveau șanse mai mari de supraviețuire; sugarii imaturi și cei alimentați artificial erau aproape condamnați.
Mortalitatea în creșele de copii atingea pe atunci cifra de 90%, ceea ce le transforma în veritabile „necropole”. Doar două boli se puteau preveni pe atunci : variola și scorbutul.
Medicamente oarecum specifice existau doar pentru câteva boli: malaria (chinina), sifilisul (mercurul), insuficiența cardiacă (digitală), scabia (sulful), viermii intestinali (usturoiul).
În 1.906, existau mai puțin de 100 de medici pediatri în toată lumea. Pediatria nu se învăța ca disciplină aparte, ci la specialități înrudite (obstetrica, medicina internă). În ultimii 50 de ani, grație dezvoltării terapiei preventive și curative s-au făcut mai multe progrese în pediatrie decât în cele 2 milenii care au trecut de la moartea lui Hippocrat.