Electroencefalografia reprezintă înregistrarea potențialelor electrice ale activității spontane a neuronilor corticali, cu ajutorul electrozilor aplicați pe scalp. În trecut era o metodă de diagnostic cu o aplicabilitate vastă. Cu timpul EEG a fost înlocuită de metodele mai performante de diagnostic, tomografia computerizată (TC) și rezonantă magnetica (RMN). Cu toate acestea, electroencefalografia rămâne a fi utilizată pe larg, în special în diagnosticul epilepsiei, a encefalopatiilor, în monitorizarea activității cerebrale în timpul anesteziei.
Principiile electroencefalografiei
EEG înregistrează curenții extracelulari corticali, formați din sumarea atât a potențialelor excitatoare cât și inhibitoare generate de neuroni. Sursa acestor potențiale o reprezintă neuronii corticali, odată ce câmpurile electrice scad odată cu pătratul distanței de la suprafața corticală. Totuși, activitatea neuronilor corticali este influențată puternic de structurile subcorticale. Impulsurile de la aceste formațiuni, sunt responsabile pentru formarea paternurilor caracteristice observate la electroencefalografie.
Realizarea procedurii
Electroencefalografia se realizează ca regulă la un pacient aflat cu ochii deschiși, fiind relaxat într-un fotoliu comod sau culcat. Electrozii de argint, sub forma de discuri de 0,5 cm în diametru sunt atașați de scalp cu ajutorul unei substanțe adezive și a unei paste conductive (sau doar pastă conductivă). La o electroencefalografie standart, sunt aplicați 21 sau mai mulți electrozi de suprafață. Semnalele preluate de electrozi sunt amplificate până când sunt suficient de puternice pentru a devia trasorul cu cerneala, determinând trasarea unei linii ondulante pe o hârtie care se mișcă cu o viteză de 3 cm/s. Ca regulă, se înregistrează concomitent mai multe semnale din diferite regiuni ale bolții craniene. Traseele obținute reprezintă electroencefalograma.
În ultimul timp, tot mai mult se utilizează electroencefalografia digitală, în care traseele sunt vizualizate pe ecranul monitorului și stocate în formă electronică.
Pe lângă înregistrarea electroencefalografiei în repaus, se mai utilizează și câteva proceduri de activare, destinate a amplifica activitatea electrică corticală sau de a genera activități electrice care nu sunt observate în mod normal în timpul repausului.
✓ Proba cu hiperventilare. Pacientul este rugat să respire profund timp de 3 minute cu o frecvență aproximativă de 20/min. Hiperventilarea poate determina apariția activității epileptice specifice sau a altor anormalități electrice la EEG.
✓ Proba cu lumină. O sursă puternică de lumină oscilantă (un stroboscop) este plasată la aproximativ 30 de cm de ochii pacientului și este pusă să oscileze cu o frecvență de la 1 la 20/s în timp ce pacientul ține ochii deschiși sau închiși.
✓ Proba cu somn. Electroencefalogradia este înregistrată în timp ce pacientului i se permite să adoarmă de sine stătător sau cu ajutorul sedativelor. Somnul este extrem de util în evidențierea anormalităților, în special în caz de prezența epilepsiei de lob temporal sau altor tipuri de epilepsie.
Aplicațiile clinice ale electroencefalografiei
Electroencefalografia este utilizată în următoarele situații:
✓ În diagnosticul epilepsiei Și diferențierea acesteia de alte stări convulsive (convulsiile psihogenice, sincopele, tulburările extrapiramidale ale miscării).
✓ În diagnosticul encefalopatiilor (EEG este practic unica metodă de diagnostic a encefalitei spongiforme subacute).
✓ Ca test de stabilire a morții cerebrale
✓ În monitorizarea si pronosticul pacientilor comatosi
Monitorizarea electroencefalografica continuă sau video-EEG este utilizată cu scop de:
✓ Caracterizare a tipului accesului convulsiv pentru elucidarea diagnosticului sau ajustarea a tratamentului
✓ Pentru elucidarea regiunii corticale de unde s-a inițiat accesul epileptic, în vederea unei intervenții chirurgicale ulterioare
✓ Pentru monitorizarea unui status epileptic non-convulsiv